Lecturarea articolului, cu comentarii în plus:
Periculoase sunt unele... texte!
Texte care preamăresc SUFERINȚA, rolul ei... pozitiv, cum că ar fi bine să suferi ca să evoluezi, căci cu cât suferi mai mult evoluezi mai mult.
Că toți marii inițiați și iluminați ar fi suferit de numa.
Nu este așa!
E doar o... păcăleală. :)
Peste o anumită măsură /limită a suferinței te degradezi, devii disfuncțional, te îmbolnăvești și mori.
Nici organismul nici sufletul, nici mintea nu se pot adapta la suferință la infinit, toate vor ceda dacă depășești... limita, limita ta!
Se zice că ”tot ce nu te omoară te face mai puternic”.
Da, da, așa cum pe unii Coividul îi face mai puternici, pe alții îi omoară.
Care nu rezistă se duc, că nu-s destul de... puternici să ducă așa ceva...
Deci atenție mare cu textele astea, care pe unii îi pot conduce direct la... lumea cealaltă!
Suferința își are rolul ei în lumea asta, dar ea este ca un mecanism de semnalizare că ar trebui să SCHIMBI ceva în viața ta, altfel vei suferi INUTIL, ca o... pedeapsă!
De exemplu suferința dentară are rolul de a-ți semnaliza că ți se strică un dinte și este cazul să iei măsuri urgente.
La fel este cu toată suferința. Îți semnalizează ceva, adică faptul că trebuie să iei anumite măsuri, să schimbi ceva, să te ocupi de ceva ce ai neglijat...
Suferința, durerea, reprezintă un simptom, așadar. Simptomul este o tulburare funcțională sau senzație anormală resimțite de o ființă și care pot indica prezența unei boli. Durerea este simptomatică, indică prezența a ceva dăunător pentru tine.
O regulă de bază ar fi: insuficiența și excesul sunt dăunătoare.
Deci atât suferința insuficientă cât și suferința în exces sunt dăunătoare.
De exemplu: dacă nu te-ar durea dintele cariat, nu te-ai duce să îl tratezi. Dacă ai anula suferința, durerea, prin analgezice, ai putea să tot amâni rezolvarea, și ar fi în detrimentul tău.
Dar și dacă durerea ar fi excesivă, adică insuportabilă, și te-ar împiedeca astfel să te duci să îți tratezi dintele, ar de asemenea dăunătoare pentru tine, nu-i așa?
Deci există o măsură în toate, privind adaptarea noastră la lume și viață, care se situează între insuficiență și exces.
De ce să nu preamărim o viață plăcută, fericită, sănătoasă, de ce să preamărim rolul suferinței, bolii, durerii?
Așa păcălește Diavolul oamenii, conducându-i spre suferință, spre... binele lor.
Suferiți, oameni buni, să vedeți ce bine vă va fi!
Mergeți în Iad, că acolo e evoluție și dezvoltare personală... maximă! 😈
Tot ca o păcăleală am putea privi și credințele și convingerile de natură religioasă, care afirmă că suferința vine de la Dumnezeu, că Dumneze face pe om să sufere, că îl pedepsește așa pentru păcatele sale, că omul își ispășește păcatele sale prin suferință, le răscumpără, și tot felul de astfel de justificări logice privind faptul că trebuie să accepți suferința ta, ca voie divină.
Am văzut cazuri în care oamenii erau convinși că boala lor, de exemplu cancerul, le-a fost dată din voie Divină, și erau convinși că ei vor muri deoarece așa vrea Dumnezeu, să îîi pedepsească astfel, cu o boală mortală.
Acestea sunt credințe disfuncționale, desigur, care te duc în mormânt, fiind convins că nu ai nici o putere să schimbi voia Divină, și că trebuie să accepți suferința ta, fără a căuta să schimbi ceva privind modul tău de viață, care de fapt a condus la boală, la suferință.
Dacă ar fi să trasăm o relație logică între suferință și Dumnezeu, eu așa percep lucrurile cum că Dumnezeu a făcut lumea în așa fel încât suferința să fie un mijloc de semnalizare, de atenționare, pentru oameni, că ar trebui să schimbe ceva în viața lor. În gândire, în comportament, în relațiile lor sociale sau relația cu mediul înconjurător.
Textul care m-a incitat să scriu rândurile de mai sus, text postat de cineva care are ca scop... trezirea conștiinței:
”Cu cât suferi mai mult, cu atât caracterul tău se dezvoltă mai adânc și odată cu adâncirea caracterului tău citești cu atât mai pătrunzător în secretele vieții. Toți marii artiști, toți marii lideri religioși și toți marii reformatori sociali au ieșit din cele mai intense lupte, pe care le-au dus curajos, destul de des în lacrimi și cu inimile sângerânde.” D.T. Suzuki
Deci, nu urma orbește îndemnurile altora, sfaturile altora.
Nu ”Toți marii artiști, toți marii lideri religioși și toți marii reformatori sociali au ieșit din cele mai intense lupte!” Mulți au clacat, au decedat, în chinuri, agonie. Dar poveștile lor, ale celor mulți, nefiind de succes, nu le povestește nimeni, căci sunt... triste, deprimante, demotivaționale... Sunt selectate doar excepțiile, cei care au suferit intens și au... scăpat, cu viață.
Analizează textele altora, un pic, cu simț critic, înainte de a le accepta și urma.
Mai ales când este vorba de suferința ta.
Este spre binele tău, căci este vorba de viața ta, de modul în care îți vei construi viitorul tău, în continuare.
Cei care au ajuns să creadă și să fie convinși de faptul că dacă își provoacă suferință singuri pot evolua, se pot dezvolta, pot ajunge ”mari caractere”, sunt de fapt niște... psihopați.
La fel este și cu a accepta suferința în viața ta ca pe ceva benfic, util, de dorit, și să ajungi să nu faci ceea ce ar trebui să faci de fapt, să schimbi, pentru a nu mai suferi în continuare.
E ca și cum nu ai mai merge să îți tratezi măseaua cariată, care îți provoacă durere, deoarece ”Cu cât suferi mai mult, cu atât caracterul tău se dezvoltă mai adânc și odată cu adâncirea caracterului tău citești cu atât mai pătrunzător în secretele vieții.”
Există și sadomasochiști, oameni care simt plăcere când suferă, de exemplu excitație sexuală, dar ei sunt cazuri patologice, și ar fi bine să te ferești de recomandările lor.
Succes în tot ce faci, și o viață plăcută și fericită îți doresc să ai în continuare!
Mulțumesc
Articolul meu amintit în lecturarea video: POSTUL - O NOUĂ TERAPIE FOARTE EFICIENTĂ REDESCOPERITĂ DE ŞTIINŢĂ
Toate siteurile și conturile mele: https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE/kato-resurse-utile-dezvoltare-spirituala