Cineva a spus: ”Nu poți fi bun decât cu cei care sunt buni! Să fii bun cu ăia care-s răi înseamnă să cobori la același nivel cu ei!”

În paradigma bun-rău, în care situăm pe cei buni la un nivel mai înalt și pe cei răi la un nivel mai coborât, eu cred că ”cel rău” te ispitește și te tentează, te provoacă, să scoți răutatea din tine la iveală, să devii rău, pentru a te coborî la nivelul său.

A fi rău înseamnă a face rele, rău altora, a le aduce prejudicii cu ceva.

Dacă cedezi și faci rău altora, nu mai ești... bun.

Iar cel rău se va bucura, căci astfel îți va dovedi că nu ești mai... bun ca el. Că ești un rău mascat, camuflat, sub masca unui om bun, superior lui. Că toți sunt la fel, doar că unii se prefac a mai buni ca alții, mai superiori.

Game over. Sfârșitul Jocului. Ai pierdut. Bunătatea ta... :)

Cu toții mai cedăm, nimeni nu-i bun în mod absolut. Nu-i așa?

Mai cedează... nervii, că dară nici ei nu-s de... oțel.

Să fii bun cu cei ce-s buni cu tine, este foarte ușor.

Dar să fii bun cu cei ce nu-s buni cu tine... asta e o mare încercare.

Iar modul tău de a reacționa dovedește cu adevărat... ceva.

Ceva privind nivelul tău. Nivelul de autocontrol, cel puțin...

O asemănare importantă între oameni este faptul că toți cedează.

O diferență importantă între oameni este măsura în care cedează fiecare.

Adevărul e că natura noastră corporală animalică instinctuală ne îndeamnă la ”fugă sau luptă” (în activarea nervoasă simpatică), dar cea spirituală, la comunicare, dialog, rezolvare amiabilă a conflictelor.

Poate ne vom mai conștientiza și dezvolta latura noastră spirituală, și se vor termina odată și luptele și războaiele pe planeta asta... Dacă nu, o să dispară omenirea cu totul, căci deja jucăriile alea de război au evoluat prea mult, mult prea mult...

Dualismul oameni buni-răi este unul care duce la separare, agresiune, atac și violență. Vânătoare de vrăjitoare. Cei buni contra celor răi. Exterminarea răului și a celor răi. Și cum nimeni nu-i bun la modul absolut, exterminarea ar putea deveni... totală.

Cum clasifici tu oamenii în buni și răi, de fapt, pe ce criterii?

Tu ești un om bun sau un om rău?

Dacă ai greșit cu ceva față de mine ar trebui să te consider un om rău, automat?

Ar trebui să te judec și să te condamn imediat?

Psihologia a ajuns în ziua de azi la o abordare în sensul în care nu există oameni buni și oameni răi, există doar comportamente bune și rele, funcționale și disfuncționale, și ele ar trebui analizate, de fapt. Comportamentele oamenilor, nu oamenii. oamenii sunt la fel de valoroși, cu toții. (Vezi citatul de mai jos). Ar trebui analizat de ce un om manifestă un comportament disfuncțional, agresiv, violent, în anumite circumstanțe.

Una e să judeci omul că a greșit cu ceva, alta e să judeci comportamentul său în acea situație specifică din viața sa.

În anumite situații conjuncturale orice om bun poate deveni rău, agresiv și violent față de altul. De exemplu cazuri de canibalism când oameni izolați nu au mai avut ce mânca. S-au mâncat prietenii intre ei. Oameni buni, normali, care în situații extreme de supraviețuire au devenit răi, încercând să scape cu viață. Situații extreme necesită măsuri extreme.

Marea majoritatea a oamenilor buni ar deveni foarte răi, dacă ar fi într-o situație la limita vieții. Așa a fost și în război, de exemplu, când o mulțime de oameni s-au ucis între ei. Pe câmpul de luptă nu au fost numai ”oameni răi”, numai ucigași, nu-i așa? Au fost oameni normali, puși într-o situație anormală, de război, față în față, să se ucidă unii pe alții. Și s-au ucis...

Cât de bun, cât te de rău ești tu, de fapt?

Tot ce ai făcut tu până acum a fost mereu bun, în folosul omenirii?

Tot ce vei face în continuare va fi bun?

Ceea ce faci în prezent este un lucru bun, la modul absolut?

Îți urmezi niște credințe și convingeri ”personale”, preluate de fapt de la alții, dar pe care ți le-ai însușit, ca pe un bun personal.

Ai ucide oare și tu niște oameni răi, pentru triumful binelui în lumea asta?

Mulți oameni au făcut mult rău altora, urmând astfel de credințe. Multe războaie și multe crime în numele credinței, a triumfului binelui, a eradicării răului.

Ai ceva cunoștințe de psihologie, de psihoterapie?

Cunoști modul în care răutatea se cuibărește în mintea și sufletul oamenilor, și cum ajunge să se manifeste ea, comportamental, agresiv, violent, distructiv?

Cât de bun ești? Cât de rău? Cât de mult te pot schimba, la nivel de comportament, situațiile de viață prin care treci?

Meditează un pic la asta.

Am urmărit zilele trecute un documentar filmat într-un magazin mai mare din Tel Aviv, în care reporterul lua interviu vânzătorilor și personalului de pază.

Aceștia descriau cum situația actuală determină oamenii să fure mâncare. Nu fură lucruri scumpe, ci mâncare de bază, ieftină, că nu au ce mânca.

Vin mamele cu copii mici în cărucioare și ascund mâncare în cărucioarele copiilor, că nu au bani s-o cumpere.

Sunt aceste mame, acești oameni, care au ajuns să fure alimente că nu ce mânca, oameni răi? Toți oamenii care fură sunt oameni răi?

Ar trebui acele mame judecate și condamnate la închisoare?

Ar trebui lăsați copiii ăia să crească fără mamele lor, și să trăiască în continuare cu stigmatismul social că mamele lor sunt oameni răi, hoațe, condamnate pentru furt?

Cât de răi sunt de fapt oamenii care fură?

Cât de răi ar trebui să fie cei buni cu ei?

Ce ai face dacă ai vedea o mamă cu copilul în cărucior, în magazin, cum fură ceva alimente? Ai denunța-o ca hoață?

Dacă nu ai denunța-o ai fi complice la furt. Ai fi complice la furt ca mama aia să poată da ceva de mâncare copilului ei? Sau poate ai da ceva bani acelui om rău care e un hoț?

Deci unde situezi granița asta dintre cei buni și cei răi? Cum o trasezi, de fapt?

Toți cei ce fură sunt oameni răi?

Tu ai fura dacă nu ai avea bani să cumperi copiilor tăi de mâncare?

Sau i-ai lăsa să sufere de foame, ca să nu devii un om rău?

Ai fi un om bun dacă nu ai fura, dar i-ai lăsa să sufere de foame?

E ușor de dat cu pietre, dar... vorba aia: să ridice primul piatra, împotriva celor răi, cel care nu a făcut nimic rău în viața lui. Cel care în viața lui nu a adus nimănui, niciodată, nici un prejudiciu, nici un necaz...

Postarea aceasta este în sensul de a fi bun cu toată lumea, de a ne păstra bunătatea în suflet, iubirea și compasiunea, pe cât posibil, desigur, cât mai bine și mai mult.

A nu judeca și eticheta oamenii, ci comportamentele lor.

A nu respinge oamenii, ci comportamentele lor reprobabile.

Orice om trebuie să beneficieze de înțelegere și circumstanțe atenuante.

Nu spun că nimeni nu ar trebui pedepsit, dar ce părere ai tu despre pedeapsă?

Știi cum au evoluat formele de pedeapsă în lumea asta?

”Legea talionului, una dintre cele mai vechi legi existente, consta în justa reciprocitate a crimei și a pedepsei. Această lege este deseori simbolizată prin expresia „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Ea caracterizează o stare intermediară a justiției penale între sistemul vendettei și recurgerea la un judecător, ca un al treilea, imparțial și dezinteresat.

Legea talionului a fost o lege penală la unele popoare din vechime, potrivit căreia vinovatul era tratat în același chip în care a procedat, sau a vrut să procedeze, cu victima sa, adică inculpatului i se aplică o pedeapsă identică sau similară cu răul săvârșit de el.

Legea talionului, cunoscută și ca „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, ne este cunoscută din legea justiției mozaice, descrisă în Vechiul Testament, unde apare de trei ori și este considerată ca o lege a reciprocității și a corespondenței. Prima dată apare în Cartea Exodului (Ex. 21:23-25), când Moise le-a poruncit israeliților: „Iar de va fi și altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânatăie pentru vânătaie”. A doua oară, apare în Levitic (Lev. 24:19-21), unde se mai adaugă regula: "Cel ce va ucide un dobitoc să dea altul; iar cel ce va ucide un om să fie omorât". Apoi, mai apare în Deuteronom 19:16, 18, 19 și 21: „De se va ridica asupra cuiva martor nedrept, învinuindu-l de nelegiuire... și, dacă martorul acela va fi martor mincinos... să-i faceți ceea ce voise să facă el fratelui său. Și așa să stârpești răul... Să nu-l cruțe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească”.

De fapt, această lege a reciprocității și a corespondenței era cunoscută cu mult înainte de scrierea Bibliei. Cea mai veche mărturie în acest sens este Codul lui Hammurabi (1792-1749 i.e.n.), unde legea talionului avea mai multe forme: dinte pentru dintevânătaie pentru vânătaiepicior pentru piciormână pentru mânăos pentru osochi pentru ochi.

Deși astăzi pare de o cruzime inimaginabilă, Legea talionului reprezenta la vremea ei un adevărat progres în comparație cu practicile anterioare. Hammurabi a instituit talionul cu scopul de a stăvili o reminiscență foarte periculoasă a comunității gentilice, și anume răzbunarea sîngelui. În virtutea legii talionului, victima sau rudele ei nu mai puteau pricinui infractorului un rău mai mare decât fapta comisă de către acesta.

Abia Carol cel Mare, când a legiferat pedeapsa Wergeld („prețul omului”), a înlocuit răzbunarea privată (faida), constând în revanșa prin sânge, cu o reparație în bani sau bunuri.” Wikipedia

”Dacă te porți cu oamenii așa cum sunt, îi faci mai răi. Dacă te porți cu ei așa cum ar putea să fie, îi faci mai buni.” J W Goethe

Unii oameni sunt convinși că pe omul rău nu îl mai poți schimba.

Eu personal nu cred că există oameni răi, în mod absolut, de la natură, din naștere, așa cum nu cred nici în draci și demoni orientați mereu să ne facă noua rău. Nu cred în răul absolut, nici în binele absolut. Sunt concepte relative, create de mintea omenească. Dumnezeu nu poate fi privit ca un Bine Absolut, de către om, din perspectiva rațională omenească, deoarece permite manifestarea răului. Creatorul nu a creat o lume a binelui, o lume paradisiacă, pentru oameni, nu-i așa? Dumnezeu a pedepsit pe Adam și Eva, iar noi, urmașii lor, suferim și noi din cauza ”păcatului stămoșesc”. Nu există nici om care să fie bun în mod absolut. Nu există bine absolut în această lume. Ne consolăm cu afirmații de genul ”tot răul e spre binele nostru”.

Așa a fost creată lumea asta terestră, încât să fim constrânși să facem COMPROMISURI.

Să avem experiență răului, a suferinței, fiecare, în viața noastră, să nu ne putem feri nici unul în mod absolut de rău, de efecte negative, neplăcute, de suferință.

Avem aproape zilnic tentații de a face rău. Tentația face parte din joc.

Creatorul a creat lumea asta așa. Și poate că noi, cei ce jucăm jocul vieții în această lume terestră, am știut dinainte în ce ne băgăm de fapt, așa cum susțin unele curente spirituale, și subiecții din cărțile lui Michael Newton. O fi poate un joc gen realitate virtuală, în care ne testăm, preluând avatarii corporali pe care îi folosim, pentru a ne testa calitățile noastre de... jucători.

Cu adevărat unii joacă roluri pozitive și alții roluri negative, aici, în viața noastră, și chiar observăm și schimbări de roluri uneori, dar răul absolut nu există, aici, decât poate în cazuri patologice, excepționale. Excepțiile întăresc regula.

Suntem cu toții egal de valoroși. Doar comportamentele diferă.

Am învățat, crescând, că dacă facem lucruri bune suntem lăudați și avem o părere bună despre noi. Dacă avem comportamente neperformante sau agresive, proaste, suntem criticați și avem părere proastă despre noi.

Dar noi, ca indivizi, suntem intrinsec valoroși. Diferențele dintre noi sunt date de comportamente. Altfel spus, nu eu sunt performant, ca om (în termeni de stimă de sine), ci comportamentul meu este performant. Nu eu sunt agresiv, ci am avut un comportament agresiv.

Dacă începem să înțelegem că nu trebuie să ne evaluăm ca persoane, ci să ne acceptăm necondiționat așa cum suntem și să ne evaluăm doar comportamentul, în acel moment ajungem la un nivel în care avem reziliență la stres, suntem mai curajoși și acceptăm incertitudinea.

Acceptarea necondiționată nu se aplică doar la noi, ci la toți ceilalți. Se aplică și vieții, în mod egal.

Dai o mai mare șansă de dezvoltare, cooperare și schimbare, dacă nu cataloghezi omul, ci comportamentul.” Prof univ Psih Daniel David

VIDEO Lecturarea articolului:

Pe această platformă poți sponsoriza activitatea mea, dând o cafea, sau devenind membru (membership) și având acces astfel apoi la materiale bonus.  https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE

Toate siteurile și conturile mele: https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE/kato-resurse-utile-dezvoltare-spirituala

Mulțumesc