Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor

Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor

Jun 02, 2022

Exercițiu de meditație.

Exercițiile de meditație sunt foarte utile, benefice, dar trebuie bine conștientizat faptul că ele sunt exerciții PRACTICE, deci nu te ajută cu nimic să le citești sau să le asculți doar.  

Nu poți înțelege benficiul lor până nu începi să le practici, și să observi efectele lor asupra ta, asupra minții, sufletului și corpului și tău.

Iar exercițiile repetate, sub form unui antrenament zilnic, aduc bine-nțeles rezultate mult mai bune și mai vizibile decât exercițiile practicate doar ocazional, la intervale mari de timp.

Deci te invit să efectuezi exerciții de meditație, să testezi, și cu timpul vei vedea care sunt cele mai potrivite pentru tine, și vei putea chiar să îți creezi singur exercițiile, așa cum îți plac, cum sunt mai potrivite pentru tine.

Ai mai jos playlisturile mele youtube 

”Meditaţia - Teorie și Practică - Kato” (398 videoclipuri)

”Meditații Ghidate Kato” (9 videoclipuri)

și - ”Relaxarea - Tehnici, Metode” (79 de videoclipuri), care îți vor de un real sprijin și ajutor.
Aceste playlisturi sunt completate cu videoclipuri noi în permanență.
Există o mare varietate de exerciții de meditație, vei vedea în aceste playlisturi.
Eu voi continua să fac astfel de exerciții în continuare, deci ține legătura, și abonează-te la canalul meu Youtube, dacă nu ai făcut-o până acum.
Link de abonare:   https://www.youtube.com/user/katonanico?sub_confirmation=1
.

Un lucru important în viață este să îți găsești echilibrul, liniștea și pacea interioară.
Cu atât mai mult cu cât ești mai agitat, mai stresat, mai anxios, mai neliniștit, mai dezechilibrat...
Nu contează foarte mult prin ce tip de educație și instruire obții liniștea și pacea, echilibrul interior, prin ce metodă, tehnică, religie sau credință spirituală.
Dacă nu îți poți (re)găsi echilibrul, liniștea și pacea mentală și sufletească, nu contează deloc ce religie sau credință spirituală ai îmbrățisat, căci efectul ei asupra ta este nul.
Dezinteresul față de lume și viață apare din momentul în care te îndepărtezi de puterea ta interioară, crezând că ești singur, neputincios, lipsit de putere, voință, sprijin și îndrumare spirituală.
Dar, din momentul în care ajungi să înțelegi că mare parte din gândurile care "îți vin", nu vin din neant, și nici nu sunt produse de tine, ci doar le ”respiri” din mediul mental, începi să înțelegi că nu ești nici singur și nici lipsit de sprijin și ajutor.

.

Dacă nu ai ajuns, încă, la această înțelegere, efectuează pentru început acest exercițiu practic simplu, și analizează apoi rezultatele:
1. Retrage-te într-un mediu foarte liniștit, în care să nu te deranjeze nimeni și nimic.
.

2. Stai într-o poziție confortabilă, cu spatele drept, picioarele și mâinile depărtate (să nu se atingă), și încearcă să nu te miști de acolo câteva minute, rămânând imobil.
.

3. Închide ochii și respiră de mai multe ori profund, adânc, ritmic, observând cum întreg corpul, cât și mintea, se relaxează brusc și concomitent.
Folosește respirația de coerență inimă-creier: inspir 5 secunde, expir 5 secunde, o respirație la 10 secunde, 6 respirații pe minut.
Acest ritm îți va induce rapid o stare de calm și liniște, și coerență interioară.
.

4. Continuând să respiri profund, focalizează-ți atenția doar asupra gândurilor care îți trec prin minte.
Lasă-le să vină și să plece, fără a încerca să efectuezi judecăți și raționamente, urmărind doar firul și înlănțuirea lor.
Observă cum apar gânduri noi, continuu, și cum dispar celelalte, care ți-au trecut prin minte.
Lasă-le să vină și să treacă, nu te lega de ele, nu depune nici un efort să le oprești, să le alungi.
Învață să nu le mai dai atenție, și nu te vor mai deranja.
Concentrează-te doar pe respirația ta, și asta te va ajuta să fii calm, liniștit, detașat de gânduri.
.

5. Focalizează-ți atenția asupra ecranului mental pe care îți apar imagini legate de gândurile care îți trec prin minte.
Până în acest moment nu ai fost foarte conștient de faptul că gândurile sunt însoțite de imagini, și nu ai dat importanță imaginilor.
Vei realiza că gândurile sunt exprimate prin imagini mai mult decât prin cuvinte.
.

6. Focalizează-ți atenția asupra ultimului gând, urmărind să surprinzi FORMA EXACTĂ sub care l-ai perceput.
Nu este o formă scrisă, nu-i așa?
Este una... verbală?
L-ai perceput ca o voce?
O voce exterioară sau interioară?
De unde anume părea că provine ea?
Din ce direcție și sens?
Concentrează-ți atenția asupra vocii pe care o percepi când citești acest text, acum, "în minte".
Surprinde-i tonul, timbrul, și alte caracteristici. Seamănă în vreun fel cu vocea ta, cea cu care citești "cu voce tare"?
Compară acum această voce, cu care citești "în minte", cu vocea ultimului gând care ți-a trecut prin minte.
Acum fii atent la vocea următorului gând care îți va trece prin minte, și compar-o cu vocea cu care ai citit textul în minte.
Este aceeași voce?
.

7. Du-te acum la o altă postare, a unui alt om, sau ia în mână o carte, dacă ai la îndemână, și citește un pasaj, atent fiind la vocea pe care o auzi în minte.
Este aceeași voce cu cea percepută când ai citit textul scris de mine?
.

8. Imaginează-ți că următoarea frază, în continuare, este rostită de o femeie, întîi lent și apoi rapid.
După aceea recitește-o imaginându-ți că este citită de un bărbat, întâi lent, și apoi rapid:
"Închipuie-ți că vocea pe care o percepi acum, deși o "auzi" în mintea ta, nu este vocea ta, ci vocea unei persoane pe care ai cunoscut-o anterior, și ți s-a impregnat în memorie."
Ai reușit? 

.

9. Acum schimbă foaia: nu citi nimic, ci doar repetă în minte, de 2-3 ori, cu atenție, aceste cuvinte, după ce le-ai citit, atent fiind la caracteristicile vocii:
"Dacă aud vocea mea, în mintea mea, aș putea oare auzi și vocile altora, în mintea mea?"

.

10. Repetă întrebarea, o singură dată, și apoi rămîi liniștit și foarte atent la răspunsul pe care îl primi, în minte.
Fii foarte atent la acea voce interioară care îți va răspunde.

.

11. Meditează la aceste aspecte: dacă există gânduri care nu îți sunt prezentate de vocea ta, a cui sunt vocile care le prezintă?
Vocea ta poate fi ”copiată” și reprodusă de altcineva?
Gândurile pot fi însoțite de IMAGINI, chiar de diferite SUNETE percepute "în minte", de GUSTURI, MIROSURI, senzații TACTILE, și... trăiri EMOȚIONALE.

Este de ajuns să percepi în minte imaginea unei cești cu cafea aburindă, ca să simți instant și mirosul cafelei și gustul cafelei, și o stare plăcută (dacă îți place cafeaua) nu-i așa?
Prin minte îți pot trece multe lucruri, destul de... ușor, nu-i așa?

.

12. Ce zici, ce ți-a trecut prin minte în ultimele minute?
Gândește-te bine...
Să îți spun eu?
Crezi că pot să știu?
Pot eu să știu ce ți-a trecut prin minte în ultimele minute?
Ce zici ?
Eu zic că... da.

Pentru că ți-a trecut ceea ce EU AM VRUT să îți treacă.
Eu am scris, și tu ai citit.
Tu, cu... vocea ta, interioară.
Gândurile mele...
Meditează la asta un pic, în continuare, la ce PERMIȚI tu, zilnic, în mod inconștient, să ”îți treacă prin minte”, și să te influențeze mental și sufletește... 

.

VIDEO: Lecturarea articolului, cu comentarii în plus:

https://www.youtube.com/watch?v=V9w80T_u9Bg&list=PLbN5sJc5PARCXWVENfJT1gfDLmscQSOMC&index=1

.

Podcastul cu lecturarea articolului îl poți asculta pe platforma Anchor: https://anchor.fm/kato-podcast/

https://anchor.fm/kato-podcast/episodes/Kato-Live---Vocea-Gndirii-i-Vocile-Gndurilor--Exerciiu-de-meditaie-e1jebu5

.

Download pdf - Poți downloada acest articol în format pdf să-l recitești când vrei unde vrei, de aici:  https://cupdf.com/u/katonanico

sau de aici:  https://www.slideshare.net/katonanicolae/documents

Voi crea ebookuri pdf din toate articolele mele, și îți vei putea face o ”bibliotecă virtuală” din cele care ți-au plăcut, să-ți fie la îndemână oricând.

.

Pe această platformă poți sprijini, sponsorizând, activitatea mea, dând o cafea, sau devenind membru (membership lunar) și având acces astfel apoi la materiale bonus accesibile doar sponsorilor. https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE

Membershipul este o investiție în dezvoltarea ta personală, nu doar o simplă sponsorizare, investește în dezvoltarea ta, este cea mai bună investiție pe care o poți face!

Poți sponsoriza și pe Youtube, de la semnul de inimă, sub fiecare video al meu, lângă care scrie ”Mulțumire”.

.

Toate siteurile și conturile mele, activitatea mea, resursele oferite ție:  https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE/kato-resurse-utile-dezvoltare-spirituala

.

Kato Newsletter - Te poți abona la Newsletterul meu periodic prin Email, și vei fi ținut la curent cu noutăți din activitatea mea, completând formularul aici: https://blogspot.us16.list-manage.com/subscribe?u=1b6a4b0738569bd2193802752&id=dd82c2db1c

.

Mulțumesc

Enjoy this post?

Buy katona nicolae a coffee

More from katona nicolae