Ceasul Cetatii
42 supporters
Cosmin Blaga, directorul neprins e patro ...

Cosmin Blaga, directorul neprins e patron de imobiliare cinstit

May 03, 2022

În cadrul municipalității există Direcția Activități Social-Culturale, care acum nu mai are director plin, dar are un director executiv adjunct: Cosmin Simion Blaga-Zătreanu (foto). De mai mulți ani, domnul a avut mai multe funcții publice, printre care și coordonarea biroului de presă în fosta administrație, iar din ianuarie 2019 are o firmă Next Trade Investment TGM SRL, sub umbrela căreia se desfășoară activitatea Agenției Imobiliare Prestimob.

Au fost vremuri când un funcționar public nu putea să fie administrator și acționar unic, cum este acest caz, dar între timp legea a ridicat incompatibilitatea în situația în care compania funcționarului nu se intersectează cu activitatea instituției.

Există însă două documente ale funcționarilor publici care sunt obligatorii de completat, sub presiunea Codului Penal, care la articolul 292 prevede pedeapsa cu amenda sau închisoarea pentru fals în declarații. Ceasul Cetății a lecturat ambele declarații: de avere și de interese a directorului Blaga, cele depuse în anul 2020. Cu toate că firma a avut profit, nu este menționat niciun leu în declarația de avere. Mai mult, nici în declarația de interese nu este pomenită agenția imobiliară. Așadar, șeful de la activități socio-culturale s-a împiedicat de articolul 292, cel de fals în declarații.

În concluzie, potrivit datelor prezentate, domnul director executiv adjunct a comis fals în trei declarații: două de interese și una de avere. Probabil ANI va stabilit cu exactitate, după ce va lectura articolul.

Citeste in continuare, director de la primărie prins de strictețea Codului Penal




Enjoy this post?

Buy Ceasul Cetatii a coffee

More from Ceasul Cetatii