Când merg în vizită la cineva, la țară, prima dată se scuză că este dezordine și că „ce să-i faci, la sat, treaba nu se termină niciodată”. Iar ca toamna parcă nu-i niciodată. Poama trebuie făcută vin, popușoii vor să fie adunați și puși la căldură, în coșări, animalele au nevoie de atenție și mai mare și unde mai pui că vine frigul și e musai ca săteanul să meargă la pădure după lemne, mai ales că nu se știe cât de lungă și grea o să fie iarna. „Nu-mi văd capul de treabă”, ar răspunde cei întrebați. Multe sunt de făcut și-n bucătărie, se adună gogonelele din grădină, se pun la murat și se numără borcanele de zacuscă, dulceață și gem. Muncă fizică e de dimineață până seară, dar nici poveștile nu lipsesc. Mult mai repede se culeg strugurii dacă bunica începe cu „pe vremea mea…”
Pentru newsletterul lunii octombrie am cules povești nostalgice și dulci ca prima cană de must. La prima rubrică vă povestesc ce-am învățat în cele cinci luni de grădinărit — pornim de la primul răsad și ajungem la final de octombrie, când am scos haragii, am strâns furtunurile și-am lăsat găinile să-și facă de cap în grădină. Din grădină ajungem în Italia, Scoția, Anglia și Irlanda pentru a înțelege cum afectează migrația relația tată-fiică. Andreea vorbește despre plecările tatălui — „m-au aruncat mereu într-o mare de emoții de tot felul și au remodelat familia noastră ca pe o plastilină”. Și tot Andreea este cea care ne aduce înapoi acasă, pe dealurile pline cu struguri ale bunicilor. Oaspetele de luna aceasta, Oxana Greadcenco, ne povestește despre zilele din copilărie petrecute pe câmpurile de floarea-soarelui din Moldova. Iar după atâta muncă, parcă ar merge o bucată de plăcintă cu brânză. Rețeta o primim de la Cristina, inginer de nave militare, al cărei gând s-a oprit la „duminica în familie”. Așa cum v-am spus de la început, la sat treaba nu se termină niciodată, așadar, după masă, nu ne hodinim, ci o luăm iarăși din loc. Intrăm pe ușa unei rulote în clasa învățătoarei Mona Vlai, care transformă fiecare oră într-o călătorie. Înainte de a afla de la un drag cititor, Anca Ursu, cum se face zacusca și câte damigene a reușit Silviu să facă anu’ ăsta, ne spune Nicoleta despre un nou proiect — Muzee de la sat. Este o inițiativă la care luăm parte eu și Nicoleta și pe care echipa „De la sat” o susține. Scopul este să creăm prima platformă online dedicată muzeelor de la sat, cu tururi virtuale, fotografii și materiale informative. Pe final de newsletter, cântăm și aflăm câte ceva despre Petrică Mâțu Stoian și melodia „Coace, Doamne, prunele”. Și dacă ți-a plăcut călătoria (și) de luna acesta, poți lua o pauză de câteva minute să faci o donație de 5, 10 sau 15 lei pe lună.