Pe măsură ce înaintăm în vârstă, experiențele se adună, bilanțul se îmbogățește, așa că, inevitabil, din când în când trecem în revistă realizările.

Am realizat acut asta în urmă cu 11 ani, când eram cu mama într-o rezervă la Fundeni, ea având leucemie acută, făcea chimioterapie, se simțea rău, atât de la boală, cât și de la tratament, iar prognosticul era foarte rezervat (căteva luni). Deși era in această stare, într-o zi mi-a spus: "mamă, să știi că mă duc liniștită, am avut o viață împlinită, consider că mi-am realizat misiunea pe acest Pământ."

Am reflectat mult la aceste cuvinte, începând chiar din acel moment, când cuvintele ei efectiv m-au izbit. Cum adică, te simți groaznic fizic, perspectiva e sumbră, iar tu zici că ești liniștită? Tot gândindu-mă, mi-am dat seama că, de fapt, asta e realizarea supremă, să simțim că am avut o viață împlinită, așa cum ne-am definit fiecare împlinirea, pentru că asta ne aduce liniștea sufletească, esențială pentru vindecare. După cum s-a dovedit, asta a contribuit mult la vindecarea ei, starea ei de spirit a ajutat-o să treacă peste boală, să se facă bine, astfel încât traiește și azi.

Există o legătură intimă între starea de spirit și starea fizică, tratamentele acționează mult mai eficient când starea de spirit e bună, organismul luptă altfel, regenerarea și vindecarea se produc mai repede și la un nivel mult mai înalt.

O confirmare a venit câțiva ani mai târziu, când Delia, soţia mea, a trecut printr-o situație similară. La un moment dat mi-a spus, "Cip, a fost frumos, am avut o viață frumoasă!" Adică, exact același sentiment de împlinire, exprimat cu alte cuvinte. Deznodământul a fost la fel de fericit!

Tot gândindu-mă la aceste lucruri, mi-am pus întrebarea cum putem să ajungem la împlinire.

Am citit multe cărți pe acest subiect, multe articole, biografii, interviuri, atât ale unor celebrități, cât și povești de viață ale unor oameni necunoscuți, iar toți acești ani de analiză s-au concretizat în primăvara lui 2020 într-o carte, un ghid în care descriu pașii către realizarea Împlinirii, așa cum îi văd eu.

Cartea se numește "Cele 5 Trepte către Împlinire".

Dacă vrei să o citeşti, o poți primi pe mail, gratuit, dacă îmi laşi adresa de mail în formularul de la acest link: Cele 5 Trepte către Împlinire.

Sănătate!

Doctor Cip