mă trezesc, văd că ninge, iar, răsadurile se fac mari la fereastră
avem o iarnă cât trei ierni
sânge pe străzi în Ucraina
rachete termocentrale nucleare
balistice, tancuri, puști
altădată primăvara înflorea liliacul
și-mi plimbam pe sub pomi copilul mic în brațe
îi spuneam: „uite, mamă, aici vin albinele
au treabă să facă miere,
îți place pământul pe care te-am adus?”
sunt copii care se zbat pe străzile din Ucraina dându-și ultima suflare
sunt copii bolnavi de cancer care au rămas fără mamă fără tată
și cancerul lor fără tratament și tratamentul fără doctori
și doctorii au rămas fără spital
sunt femei care nasc singure ca niște animale
în spitale străine pe teritorii străine
în România, Polonia, Germania
sunt femei care nasc la metrou cu toți în jur
să le vadă sângerând în tăcere
nu trebuie să faci gălăgie, dacă țipi, vin și te împușcă
dacă țipi în orașele ocupate de ruși te violează
te violează și naști copii cu duiumul, copiii rușilor, copiii celor care
ți-au împușcat soțul și copiii și mama și sora
naști copiii criminalilor și îi vezi crescând și te seceră în fiecare zi.
să naști astăzi nu mai e binecuvântare pentru tine, femeie
e una dintre tehnicile prin care cei ce nu nasc câștigă războiul
ție când îți vine sorocul cazi și unde cazi rămâi
dar ei se aud tropăind plecând și lăsându-te în urmă
da. frații și surorile vor zice: nu mai scrie despre asta
tu nu ai văzut explozii trunchiuri sfârtecate
copiii noștri se joacă cu mâini rămase din cadavre
copiii noștri se joacă cu capul tatălui lor și nici nu știu că
tatăl lor iubea poezia lui Taras Șevcenko:
„De-oi muri, mormânt săpaţi-mi
Sus pe o colină –
Unde-i stepa nesfârşită
În draga mea Ucraină.”
voi nu știți, copiii noștri nu au avut o copilărie lipsită de arme
iar teoriile voastre sunt astăzi mitraliate și râd isteric
eu nu-l pot îngropa pe tatăl copiilor mei
În draga mea Ucraină
pot să-i țin, doar, capul câteodată aproape de al meu
și să îmi imaginez că asta nu-i viața mea
că joc într-un film de-a războiul
îl sărut și-i spun șoptit că-l iubesc
mă fac că mă strânge-n brațe
și apoi deodată o explozie ne sfârtecă
și apoi suntem hălci zdrelite suflete în praf de pușcă
ai citit poemul ăsta
pentru că am murit.
