halucinații pe stânci provizii de piatră
la altitudini mari când te ții strâns de fâș
foșnetul luptei interioare cu propria
integritate nu va scăpa decât cine își va
tocmi negociabil sinele.
de aici până aici îți dau dreptate
de aici până aici ne mor copiii în noi
le căutăm urmele în zăpadă
roșul aprins cum e capătul țigării tale când
te scurgi ca un fulg pe geamul memoriei noastre.
am înghețat este o noapte multiplă
emitem soluții de unică folosință
căi pline de primejdii
atmosfera invernală nu se lasă pătrunsă de soare
la fel ca o femeie trădată
sunt eu cea mică și neputincioasă
în versuri mici
m-am împiedicat de mine însămi atunci când
am decis să mă înalț
mi-am tăiat mâinile am oprit zborul
îmi este atât de frică în lipsa de sens
vom avea împreună parte de solitudinea
pentru care ne-am educat mii de zile
pomi înfloriți să împletim coronițe
pentru mirese și miri și copiii lor morți
bucuria vieții care ți-a mai rămas
gândul: e primăvară
ne numărăm când începem să lipsim
și lipsim tot mai des
cad florile.
