ionelamaria
6 supporters
Dacă am greșit

Dacă am greșit

Jul 17, 2021

Oh, da… și încă cât!

Am greșit atunci când am permis cuvintelor nepotrivite să-mi sfâșie sufletul în bucăți.

Am greșit atunci când am acceptat să fiu “micșorată” în fața unor “înălțimi”.

Am greșit atunci când am tăcut și m-am prefăcut că nu văd nedreptatea doar “ca să fie bine”…

Am greșit atunci când mi-am strâns lacrimile în pumni și le-am lăsat să-mi intre, picătură cu picătură, în suflet până a devenit venin.

Am greșit atunci când am dat prea multă importanță vorbelor crezând încontinuu că vor veni și faptele…

Am greșit atunci când am dat voie să mi se ascundă visurile după ziduri înalte și reci.

Am greșit atunci când am oferit a N-a șansă celor care, s-au văzut mereu în oglindă, fără de greșeli.

Am greșit atunci când mi-am astupat gura inimii ca să aud doar ce-i în jurul meu…

Am greșit atunci când cu infantilitate am lăsat oamenii să intre pe ușa sufletului meu crezănd că vor planta flori. Au plantat doar spini.

Am greșit atunci când am rămas acolo unde nu mai eram demult dorită.

Am greșit atunci când am crezut în bunătatea oamenilor.În grădină nu cresc doar flori.

Am greșit atunci când am iubit orbește pe cei care doar m-au folosit.

Am greșit atunci când am sperat că oamenii se pot schimba.Învață doar să joace mai bine un rol.

Am greșit! Știu că om fără de greșeală nu există. Iar eu sunt unul dintre ei. Mă accept și mă iubesc așa cum sunt căutând să învăț din toate!

Până la urmă, cine-i perfect?!! Viața nu ne pune în buzunarele inimii numai bilețele de dragoste. Astăzi poți fi iubit de oameni, mâine, hulit și îmbrâncit. Nu le cere socoteală lor! Cere-ți ție! Apoi, iartă-te, iartă-i, crede în tine și mergi mai departe!

Enjoy this post?

Buy ionelamaria a coffee

1 comment

More from ionelamaria