Nescrisa de vineri - din culise

Nescrisa de vineri - din culise

Sep 22, 2022

Nescrisa de vineri a fost o idee îndrăzneață, ca multele pe care le-am avut de-a lungul timpului, dar pe care le-am abandonat pe rând, însă de data aceasta totul s-a transformat în scopdirecție și sens. Astăzi newsletter-ul săptămânal este bucuria constantă pe care mi-o și o ofer. După gândirea mea în dar v-am spus că am să revin cu un articol în care să vă povestesc despre ce și cum, de ce și cât de bine e în mintea mea în timp ce așez pe structură bucuria de vineri.

Ce este nescrisa de vineri?

Firescul mă îndeamnă să încep cu această întrebare. Nescrisa de vineri este newsletter-ul săptămânal pe care îl trimit în fiecare vineri dimineață persoanelor care s-au abonat să îl primească. Aici fac o paranteză.

Dacă și tu te-ai abonat, dar nu ai primit mailul de vineri, te rog să verifici în folderul promoții sau oferte – dacă ești pe Gmail – ori în spam dacă ești pe Yahoo (aici din păcate apar des probleme și s-ar putea să nu ajungă mereu la tine, ceea ce mă întristează, însă te rog să mă cauți și să îți fie bucurie).

Acum să revin. În 3 septembrie 2021 am trimis primul meu newsletter celor 30 de persoane abonate. Atât aveam, 30 de oameni dragi care au ales să îmi fie pe acest nou drum. Conținutul era cât se poate de simplu, practic a fost vorba despre acest articol.

De atunci am trimis peste 40 de mesaje bucurie, iar numărul de abonați a crescut în fiecare lună. Am experimentat, am încercat, am modificat, testat și aranjat conținutul de mai multe ori. Am făcut și sondaje și v-am întrebat direct ce vă place și ce nu. A fost un proces care m-a adus azi la mulțumirea că am descoperit o structură pe care o simt ca pe una potrivită nouă, celor aproape 200 de oameni care aleg să își savureze diminețile de vineri alături de mine.

Ce primești în fiecare vineri?

Un neswletter, ai înțeles asta deja! 

Primești informații și zâmbet din partea mea. Și totul începe de la acest scop pe care mi l-am descoperit în sfârșit și anume faptul că:

Sunt Mona și Scriu pentru Inspirația și Motivația Ta!

S.I.M.T. – monasimon.ro

Astfel am împărțit clar mesajul pentru a putea fi parcurs cu ușurință și să fie de folos.

Nescrisa de vineriScrisul se scrie doar prin cuvinte bine potrivite! Eu le aștern pentru tine, să îți fie bucurie!

Această primă secțiune poartă de obicei chiar numele newsletter-ului din acea săptămână și aici îți scriuScriu cu drag și cu sufletul. Povestiri, lucruri pe care îmi doresc să le afli, de interes sau curiozități, gânduri de bine pe care le aștern în cuvinte și ți le împărtășesc cu mult entuziasm. Ideile îmi vin din cele mai diverse locuri și în orice moment al zilei. Orice idee am, o notez.

Da, acest newsletter m-a învățat și să fiu organizată. Am optat pentru aplicația OneNote și în fiecare săptămână creez o categorie dedicată nescrisei de vineri pe care o am de pregătit.

Bucuria vine din lucruri multe și mărunte. Citește. Zâmbește. Inspiră-te din vești bune!

Inspirația am numit-o Resurse de bucurie. În acest loc adun vești bune din întreaga lume de interes pentru noi, care să ne inspire și să ne ofere motiv să zâmbim. Toate sunt legate de mediul cultural, cărți sau simple bucurii mărunte. Pentru a reuși să compun această secțiune întreprind mai multe acțiuni, dar o fac cu cel mai mare drag și satisfacție! Cred că e procesul meu preferat dintre toate, pentru că e ceva nou, dinamic și super fain!

Am ales să mă abonez la newslettere din întreaga lume, care îmi sunt de interes. În fiecare dimineață citesc și aleg de acolo veștile bune pe care să le adun în resursele de bucurie de vineri. Se întâmplă să le descopăr și pe social media uneori sau alteori să îmi fie povestite, nu are importanță de unde le iau, ce e important e că am început să îmi setez mintea pentru a le observa și reține. Pun la dispoziție întotdeauna și sursele, pe care în sine le consider resurse de bucurie.

Toate informațiile pe care le adun într-o săptămână, tot în OneNote le notez pe măsură ce le descopăr. Unele săptămâni abundă de vești bune, altele mai puțin, dar e imposibil să lipsească măcar una. Orice s-ar întâmpla în lumea asta, motive de zâmbete vor exista mereu!

Lectura nu e bucurie pentru toată lumea, însă misiunea mea este să te motivez să devină pentru tine! Citește! Bucură-te!

Ah, motivația – Lecturi (ne)scrise adică! Da, am pornit pe acest drum, care pare adesea tare anevoios, de a motiva pe cât mai multă lume să citească! Să citească cu drag, cu plăcere și să reușească să recunoască o carte bună și să se bucure de ea.

Am descoperit și un obicei care funcționează perfect pentru mine până acum. În fiecare dimineață îl plimb pe Cezar, cățelul meu, pe o alee foarte liniștită și retrasă. Într-o zi am ales să îmi iau o carte cu mine și de acolo am creat obiceiul de a citi în timp ce îl plimb și i-am dat și un hastag – #cezarsicartile  În acest ritm am reușit să termin o carte pe săptămână, astfel în fiecare vineri vă spun My 2 Goodreads cents despre ea. O pun și sub formă de produs, pentru a fi mai ușor să o găsiți.

Dacă ar fi săptămâna aceasta să faci un singur lucru pentru tine, care ar fi acela? Eu am ales pentru tine dacă ar fi…

Închei cu Dacă ar fi… – o selecție de bucurie, pentru a-ți fi alături toată săptămâna, până la următoarea nescrisă de vineri. Astfel aleg pentru tine dacă ar fi…

…să citești o singură povestire

…să vezi un singur filmuleț

…să asculți o singură melodie

Le aleg după chipul și asemănarea mea, vorba aceea, lucruri care mie îmi plac și care îmi atrag atenția, dar care sper că oferă o stare de bine, că fiecare persoană care alege să îmi fie în fiecare vineri dimineață, își începe ziua și următoarea săptămână zâmbind.

Enjoy this post?

Buy Mona Șimon a coffee

More from Mona Șimon