aripile cheliei...

un om avea o pâlnie și la fel de multe motive să rămână însetat. era o noapte destul de celebră și o lună botezată August. și-ar fi scăldat și el privirea în culisele stelelor căzătoare dar febra luminilor din jur l-a obligat să se bucure doar de răcoarea firului de iarbă turtit iară și iară de aceleași tălpi leneșe. să fi picat oiștea carului mare și-ar mai fi deschis o sticlă de Champagne chiar dacă nu era la rece și în niciun caz nu putea fi băută cu pâlnia. cum Moby cânta atât de frumos câteva dintre cele mai romantice gânduri ale lui au organizat ad-hoc o nuntă: în cer apăruse reclama la aer curat ambalat în rucsac de astronaut ca în cartea "Ce este luna?". cam scump i s-a părut cel din zona lacului Călțun dar dacă totul iese bine acum când gândul unui concediu în Toscana își unește destinul cu gândul unui aparat care să electrocuteze țânțarii atunci o să cumpere un rucsac și o să-l guste. privindu-l pe furiș (geamul de la bucătărie era transpirat) mi-am dat seama că dacă într-adevăr suntem toți alcătuiți din stele înseamnă că sub pălăria acestui om are loc o veșnică noapte a Perseidelor... 🌠