nu-mi dau seama încă ce anume se evaporă din noi atunci când o dorință ni se împlinește cu atât mai puțin atunci când nu prea știam exact ce ne dorim și totuși ceva s-a împlinit. nu mai știam ce-mi doresc sau ce aștept de la Arezan Băbească Neagră 2015 dar parcă mi-a împlinit toate acele vise-amintiri dintr-un București respirabil prin terasele lui cochete pe care dacă le colindai suficient ajungeai să întâlnești acei delicioși creveți în spumă de pancetta de la Lovin' unde parcă la un moment dat îți potoleai și setea de frumos sau de muzică bună sau de sine. acolo mi s-a lipit aorta de vinul ăsta și pentru că eram cu doi oameni îndrăgostiți unul de altul ca aburul de pâinea caldă. au trecut mulți ani de atunci și tot n-am mai descoperit vreun enolog care să ducă soiul în direcția asta: diafan, elegant ca o bibliotecă dintr-o școală dobrogeană, cu 12.5% alcool pare desculț și pus pe șotii, îți întoarce cu siguranță privirea dar și gândurile ei spre dansul acela atât de firav al unui fluture care mai are doar câteva ore din viață. i-am găsit sonorul perfect mai ales că soiul este mult mai celebru (și mai gonflat) dincolo de Prut: Sonata nr. 3 pentru Vioară I. Moderato malinconico a lui George Enescu de pe albumul Rapsodia al Patriciei Kopatchinskaja. e de fapt întreaga familie acolo (așa cum echipa din jurul lui Răzvan Macici care a construit vinul pare acum o familie) inclusiv acel țambal supra terestru - Viktor - și pentru că eticheta despre care vorbesc nu se mai produce mă gândesc cu aceeași melancolie la pianul Mihaelei Ursuleasa atins de mult de veșnicia viei lui Noe. împlinirea unei dorințe nu doar că evaporă dar poate sfâșâia suficient în om cât să-l încapă și următoarea recoltă...
