Un fenomen lunar interesant: Librația

Un fenomen lunar interesant: Librația

Feb 27, 2021

Lună plină, frumoasă, pe 26 spre 27 februarie 2021. Ieșisem în timpul zilei să fac niște poze, a fost soare, plăcut, și seara, văzând Luna plină, pe cer senin, m-am hotărât să îi trag niște cadre. :) Luna m-a fascinat întotdeauna, și este o provocare să fac fotografii reușite cu Luna, la un zoom cât mai mare.

Am fotografiat de la geamul camerei mele, din mână, fără trepied, căci era într-o poziție dificilă, a trebuit să scot aparatul afară pe geam, Luna era undeva în stânga. Am folosit Sony Cyber-Shot DSC-HX350, 20.4 MP. Aparatul ăsta are un bun sistem anti tremurare, noroc cu el. Pe trepied ieșea mai bine, desigur, dar nu aveam cum să pun nici măcar unul mic pe pervaz, așa a fost situația. A ieșit acceptabil, am mai dat eu ceva contrast. Zoomul a fost la maxim, pe setarea de zoom cu imagine clară. Aparatul are 50x zoom optic.

Am postat imaginea pe Facebook, și apoi mi-a trecut prin minte să caut fotografii mai vechi, să văd diferența. Și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că Luna fotografiată în 30 09 2020, cu același aparat, apare în altă poziție, în fotografie.

M-am tot uitat mirat la cele două imagini și le comparam... Până acum credeam că Luna ne arată mereu exact aceeași poziție fixă, dar acum am văzut că are totuși o mișcare de rotație, în sens orar sau anti orar, o ”rostogolire”. Mă miram cum de nu am observat asta până acum. E drept că am fotografiat luna foarte rar.

Ce diferă deci? Data, luna, anotimpul, și ora. Locația este aceeași. M-am gândit că poate am rotit imaginea, din greșeală, am verificat, dar totul indica faptul că nu am făcut această greșeală. Nu e rotită poza, ci Luna este rotită în poză. M-am uitat la rotație, sunt cam 90 grade, dar culmea este că, analizând atent poza, am observat atunci și faptul că imaginile nu sunt identice și doar rotite, ci apar mici diferențe: se vede în una la margine ceea ce nu se vede în alta, ca și cum Luna este un pic rotită și în jurul axei verticale. Cele două imagini sunt un pic diferite. Dacă te uiți atent la margini vei vedea. este ca și cum punctul central din prima fotografie nu corespunde exact cu centrul din a doua, fiind un pic deplasat.

M-am gândit cum pot verifica mai bine dacă am făcut eu ceva erori la fotografiat, și care este realitatea de fapt. Am studiat imagini cu Luna pe Google, și am văzut că sunt și acolo fotografii în care Luna apare în poziții diferite, învârtită. Am căutat și fotografii mai vechi ale mele.

Aceasta este din 24 05 2016, luată cu o cameră de filmat JVC GZ-RX515. Poziție diferită față de cele de mai sus.

9 iulie 2017 Luna filmată la 2 dimineața. Diferă poziția și aici, față de celelalte două https://www.facebook.com/katona.nicolae/videos/1465404083503528

Iunie 6-7 06 2017, filmarea seamănă cu iulie dar nu e exact la fel  https://www.facebook.com/katona.nicolae/videos/1430600306983906

1 Mai 2017 Diferă și aici  https://www.facebook.com/katona.nicolae/videos/1394786580565279

28 02 2021 00:13 JVC GZ-RX515 Poziție exact la fel ca cea din urmă cu două zile:

05 04 2017

23 06 2021

Librația

”În astronomie, librația, uneori: librațiunea, (din latină libro -are, „a se pune în echilibru”, „a se balansa”) este o oscilație lentă, reală sau aparentă, a unui satelit, așa cum este văzut de pe corpul ceresc în jurul căruia orbitează. Utilizat singur, acest termen face, în general, referire la mișcările aparente ale Lunii față de Pământ, care pot fi comparate cu oscilațiile celor două talere ale unei balanțe în jurul punctului de echilibru.

Librația lunară este mișcarea de librație a Lunii. Luna își prezintă mereu aceeași emisferă spre Pământ (rotația sa fiind sincronă, adică perioada sa de revoluție fiind egală cu perioada sa de rotație), librația permite îndeosebi unui observator aflat pe suprafața Pământului să vadă mai mult de 50% din suprafața Lunii.

Unul dintre primii care au descris fenomenul a fost Galileo Galilei, care a vorbit „[despre o] stranie particularitate, vedem mai mult decât stricta jumătate a Lunii”. Numeroși astronomi și matematicieni au întreprins apoi să explice și să modeleze mișcările Lunii. Printre ei, Tobias Mayer, din Göttingen, a dat prin 1750 o explicație geometrică a librațiilor. În zorii secolului al XIX-lea, francezii Joseph Louis Lagrange și Pierre Simon de Laplace au dezvoltat uneltele matematice care au permis să se determine tabelele Lunii cu o mare precizie.

Rotația Lunii în jurul axei sale este sincronă cu revoluția sa în jurul Pământului: ea se rotește în jurul axei sale și efectuează o revoluție completă în 27,322 de zile.

Dacă orbita Lunii ar fi perfect circulară și dacă axa sa de rotație ar fi riguros perpendiculară pe planul orbitei, o persoană situată pe Terra ar observa mereu aceleași 50% din suprafața lunară, dacă și-ar efectua observațiile la aceeași oră. Dar fenomenele librației Lunii îi permit să observe părți ușor diferite ale suprafeței acesteia la momente diferite. Observații amănunțite arată că un total de 59% din suprafața Lunii poate fi observat de pe Pământ. De fapt, avem 41 % care rămân vizibile în permanență, 18% care sunt succesiv dezvăluite prin librație, în cursul lunațiilor, și, în sfârșit, 41% care nu sunt niciodată vizibile de pe Pământ.

Aceste fenomene pot lua patru forme diferite: librația în longitudine, librația în latitudine, librațiile paralactice și librațiile fizice.” Wikipedia

Harta Lunii a lui Johannes Hevelius din Selenographia (1647). Aceasta este prima hartă care conține zonele vizibile grație librației:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Libra%C8%9Bie#/media/Fi%C8%99ier:MoonbyJohanneshevelius1645.PNG

https://ro.wikipedia.org/wiki/Libra%C8%9Bie#/media/Fi%C8%99ier:Lunarlibrationwith_phase2.gif

Pe acest site poți sponsoriza activitatea mea, dând o cafea, sau devenind membru (membership cu sponsorizare ,lunară) și având acces astfel apoi la materiale bonus accesibile doar sponsorilor.    https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE

Toate siteurile și conturile mele: https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE/kato-resurse-utile-dezvoltare-spirituala

Mulțumesc

Enjoy this post?

Buy katona nicolae a coffee

2 comments

More from katona nicolae