Foaie verde, floare mare
Azi vorbim despre tipare.
Sunt sigur ca ati observat, majoritatea filmelor care apar pe micile sau marile ecrane urmeaza un tipar. Exista filmele in care cei doi, ea saraca, el bogat, se indragostesc, trec prin nenumarate greutati, apoi se casatoresc. Ce se intampla dupa, nu aflam, cel mai probabil in zece ani ajung la divort din cauza unui alt personaj mai tanar. Si mai sarac. Sau mai batran. Dar mai bogat. Apoi sunt filmele in care persoane defavorizate ajung sa faca performanta si sa devina campioni la disciplina la care nu le dadea nimeni nicio sansa. Apoi sunt filmele cu adolescenti virgini care, in final, devin mai putin virgini. Si tot asa, lista este destul de lunga. Astazi vom analiza un alt tipar care, daca ma intrebati pe mine, este cel mai enervant. Acela cu fostul politist care are probleme cu infractorul genial-malefic. Filmele in care, pe parcursul celor aproximativ doua ore, politistului ii sunt omorate, violate, accidentate toate persoanele dragi. In plus, mananca bataie 120 de minute, este lovit in cele mai dureroase parti ale corpului (nicio sansa pentru alti urmasi), este ars, orbit, intoxicat si asa mai departe. In final, dupa ce trece prin chinurile Iadului, reuseste sa intoarca, pentru cateva secunde, jocul, in favoarea lui, si anihileaza partea malefica. De multe ori Raul nici nu isi da seama ce s-a intamplat, chinul lui tine doar cateva fractiuni de secunda. Alteori, nici atat, cei rai ajung la puscarie unde, sunt sigur, isi duc viata facand alte rautati, pana cand evadeaza sau sunt eliberati. Intre timp, politistul bun pare multumit cu toate ca si-a pierdut familia si prietenii si are rani fizice imposibil de reparat. Absolut frustrant! Aproape ca in viata. Asta imi aduce aminte de povestea batranelului care castiga la loto dupa ce a jucat o viata intreaga. Si care, de pe patul de moarte, ii roaga pe urmasi sa faca din banii castigati o toaleta publica in centrul orasului. Ca sa fie folosita de tot poporul in cinstea norocului care a venit cam tarziu.